Milioane de copii în pericol în şcolile din România

Milioane de copii în pericol în şcolile din România

Aproape dou[ milioane de copii si studenti sunt în pericol. Scolile se pot prăbuşi peste ei, iar statul ştie asta de ani intregi şi nu a făcut nimic. Guvernantii sunt încă la stadiul de a face liste. Le face si le reface. Ministerul Educaţiei a publicat o listă cu 21 de şcoli care au nevoie urgent de consolidare pentru că se află în clasa I de risc seismic.

Asta în condiţiile în care premierul Ciucă anunţa în urmă cu câteva zile că sunt 118. Iar în Bucureşti, în mod suprinzător, ar fi doar o sală de sport în pericol să cadă, arată ministerul. Realitatea de pe teren este alta. Sunt zeci de şcoli în Bucureşti, vechi de peste 100 de ani care nu au fost consolidate. Copiii din şcolile de pe lista ministerului au aflat astazi că vor fi mutaţi până ce clădirile vor fi consolidate. Numai că în unele cazuri nu există locuri unde să fie duşi. Revoltaţi, părinţii cer expertiză pentru fiecare şcoală în parte.

În Brăila, 400 de elevi de la Liceul de Artă Hariclea Darclee vor fi mutaţi într-un alt loc, începând de săptămâna viitoare. Corpul de clădire unde au învăţat până acum este încadrat în clasa 1 de risc seismic şi urmează să intre într-un program de reconsolidare. Din 2019 se ştie că elevii sunt în pericol, dar autorităţile nu au făcut nimic. Sălile de clasă au fost doar văruite.

Primarul recunoaşte totuşi că şcoala ar trebui reconstruită. De frică, unii părinţi şi-au mutat copiii de acolo. La autorităţi, lista de şcoli în pericol să cadă la primul cutremur mare s-a micşorat peste noapte. Din 118 au rămas doar 21. Una dintre ele este Scoala Gimnazială nr. 3 din Voluntari. Colegiul Naţional I.L Caragiale din Bucureşti a fost încadrat la risc seismic 3.

Directoarea spune însă că expertiza nu reflectă realitatea. Ministerul Educaţiei spune că mare parte dintre cele 118 şcoli sunt acum în proces de reconsolidare şi de aceea nu le-a mai inclus pe listă.

Federaţia Naţională a Părinţilor cere expertiza tuturor şcolilor din ţară. Guvernul a anunţat deja că 51,4 milioane de lei vor merge către 16 obiective de învăţământ din Gorj pentru reconsolidare sau chiar reconstrucţie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt