Medicii legişti au efectuat autopsia corpului lui Petrică Mîţu Stoian

Medicii legişti au efectuat autopsia corpului lui Petrică Mîţu Stoian

Medicii legişti au efectuat autopsia corpului solistului de muzică populară Petrică Mîţu Stoian, decedat pe 6 noiembrie la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, în cauză fiind deschis deja un dosar penal pentru o posibilă ucidere din culpă, a informat marţi Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa.

Rezultatele autopsiei, care, deocamdată, nu au fost făcute publice, vor fi folosite ca mijloc de probă în dosar, au precizat procurorii.

"La data de de 8.11.2021, ca urmare sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală, prin Ordonanţa nr. 2486/P/ 2021 a fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, la data de 6.11.2021, în jurul orei 20,00, în cadrul Secţiei de anestezie şi terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa a decedat persoana vătămată Mîţu Petre. La aceeaşi dată a fost dispusă administrarea mijlocului de probă al constatării medico- legale şi s-a efectuat autopsia corpului neînsufleţit al persoanei vătămate Mîţu Petre, de către medicii legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, remis marţi AGERPRES.

Procurorii au menţionat că la acest moment nu pot fi făcute alte precizări din motive care ţin de mersul anchetei penale, acestea urmând să fie făcute publice imediat ce stadiul cercetărilor va permite acest lucru.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt