Mama gemenilor căzuţi de la etajul 10, decăzută din drepturile părinteşti; femeia mai are un băiat

Mama gemenilor căzuţi de la etajul 10, decăzută din drepturile părinteşti; femeia mai are un băiat

Mama gemenilor care au decedat, în luna august a anului trecut, după ce au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc din Ploieşti a fost decăzută, miercuri, din drepturile părinteşti, femeia mai având un băieţel.

Judecătoria Ploieşti a admis acţiunea introdusă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova care a solicitat în instanţă decăderea din drepturile părinteşti a femeii care mai are un băieţel în vârstă de circa şase ani.

Astfel, instanţa a dispus decăderea în totalitate din exerciţiul drepturilor părinteşti, iar drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de minor şi bunurile sale se vor exercita de către tatăl copilului.

Decizia nu este definitivă.

Mama celor doi copii care au murit după ce au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc din Ploieşti este cercetată pentru ucidere din culpă, a anunţat anterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

"La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de mama minorilor decedaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză. Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat la data de 11.08.2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsaţi nesupravegheaţi de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului şi s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Ce doi copii gemeni au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc din municipiul Ploieşti în seara zilei de 11 august 2021. Ei au căzut pe trotuar şi, deşi paramedicii au încercat să-i resusciteze, au decedat.

Primele informaţii indicau că, în momentul producerii accidentului, mama copiilor se afla în altă cameră.

Sursa> Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt