Situație extrem de periculoasă pe centura Bacăului. La numai câteva ore după inaugurare, mai mulți șoferi au tras o sperietură zdravănă când au trecut peste podul care traversează canalul Bistrița. Bucățile de asfalt desprinse din carosabil i-au distrus unuia dintre ei jantele și anvelopele. CNAIR spune că unul dintre rosturi era prost făcut, problemă care a fost remediată între timp.
Inaugurați cu fast înainte de alegeri, cei 20 din kilometri din centura Bacăului, din care 16 în regim de autostradă, primii de acest fel din Moldova, le-au pus probleme mai multor șoferi care au traversat ieri podul peste Bistrița.
Pe unul dintre sensurile de mers rosturile de dilatație nu erau gata. Drumarul apucase doar să taie asfaltul, care sub greutatea camioanelor a început să se desprindă. Mai mulți șoferi ghinioniști care treceau prin zonă și-au avariat mașinile.
Teodor Nastasă, proprietarul unei vulcanizări mobile: „Am primit 6 apeluri, am intervenit la toate. Majoritatea anvelopelor au fost distruse în urma loviturii cu corpuri contondente, respectiv bucățti din asfalt. La 5 mașini a fost necesară înlocuirea anvelopelor.”