Mădălina Ghenea, apariţie spectaculoasă la Festivalul de Film de la Veneţia. Cum a defilat pe covorul roşu.

Mădălina Ghenea, apariţie spectaculoasă la Festivalul de Film de la Veneţia. Cum a defilat pe covorul roşu.

Mădălina Ghenea şi-a făcut apariţia pe covorul roşu la Festivalul de Film de la Veneţia.

Actriţa a fost copleşită de emoţii şi, drept urmare, după ce a primit premiul din cadrul festivalului l-a scăpat pe scenă. A tratat momentul cu umor şi a recunoscut într-o postare pe Instagram că persoanele apropiate i-au pus porecla Lady Bean din cauza stângăciei.

Aseară am fost premiată în timpul festivalului de film de la Veneţia şi am fost atât de emoţionată încât mi-a căzut premiul pe scenă. Prietenii mei mă numesc lady Bean pentru că sunt o persoană atât de stângace“, a scris ea pe Instagram, într-o postare, alături de mai multe fotografii de la eveniment.

Românca a reuşit să iasă în evidenţă printr-o rochie neagră, din dantelă şi strasuri de aceeaşi nuanţă, cu mânecă lungă şi decupaj în zona decolteului, în partea de sus, şi amplă, cu trenă, din tafta, în partea de jos, scoţându-i în evidenţă picioarele. Rochia a fost creată de designerul libanez Zuhair Murad.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt