Luptă pe viaţă şi pe moarte în spitale

Luptă pe viaţă şi pe moarte în spitale

De la o zi la alta, spitalele suport Covid din Iaşi sunt sufocate de cazuri medii şi grave, iar cadrele medicale fac eforturi disperate pentru a face faţă valului de îmbolnăviri. Secţiile de Terapie Intensivă sunt în permanenţă pline şi necesarul de oxigen este crescut. În noianul de veşti proaste, a venit şi una bună. De astăzi la Spitalul modular de la Leţcani se mai deschide un tronson cu 12 paturi ATI. Cu toate acestea, medicii de la Iaşi dar şi edilul cer lockdown de cel puţin două săptămâni!

La Unitatea Modulară de la Leţcani sunt 40 de pacienţi cu forme medii spre severe, iar medicii spun că se observă că necesarul de oxigen este în creştere de la o zi la alta.

Creşterea numărului de paturi la Leţcani vine ca o bulă de oxigen pentru celelalte spitale ieşene, care nu mai fac faţă valului de infectări.

O altă problemă este aceea că nu se ştie cu exactitate numărul celor infectaţi din judeţ, care nu au ajuns încă la
spital.

Managerul spitalului de boli infecţioase din Iaşi cere măsuri dure pentru oprirea pandemiei. El crede că se impune un lockdown de cel puţin 2 săptămîni, iar acesta să fie dublat obligatoriu de alte măsuri cum ar fi purtarea măştii de protecţie, inclusiv în spaţiile libere şi vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale.

Este nevoie ca popuaţia să se vaccineze şi să respecte regulile sanitare, mai spune edilul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt