VIDEO Luna conştientizării asupra riscurilor de cancer mamar

VIDEO Luna conştientizării asupra riscurilor de cancer mamar

13 octombrie este Ziua Internaţională fără sutien. Femeile din toată lumea sunt încurajate să nu mai poarte sutien pentru a atrage atenţia asupra riscurilor cancerului mamar. De altfel, octombrie este luna constientizării acestei boli grave, iar ziua de azi le reaminteşte femeior să meargă la controale periodice deoarece multe tipuri de cancer mamar pot fi tratate dacă sunt descoperite devreme. Ecografia mamară sau mamografia sunt vitale, iar autoexaminarea, spun medicii, ar trebui să se facă lunar.

La fiecare 3 minute, la nivel global, o femeie este diagnosticată cu cancer mamar, iar la fiecare 14 minute, una moare. În România, cele mai multe dintre femeile depistate cu cancer ajung la doctor târziu, abia în stadiul 2 sau 3 al bolii.

La FOCUS am discutat pe larg despre toate acestea cu Luciana Indre, realizatoarea emisiunii ,,Sănătate cu Stil" şi o supravieţuitoare a aceastei boli cumplite. ,,Anul trecut eram la începutul tratamentului, eram la câteva săptămâni după primele şedinţe de chimioterapie şi acum în luna octombrie sunt pe lista supravieţuitoarelor din România. Mulţumesc lui Dumnezeu şi medicilor de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca care m-au tratat."

Luciana Indre a mai spus că este extrem de important ca femeile să meargă constant la controale. ,,Eu fusesem la screeningul mamar, fusesem în luna iunie la control, un control la care nu s-a văzut absolut nimic pe ecografie. Iar, undeva la finalul lunii august, la o simplă palpare, am simţit un nodul. Nu am stat pe gânduri şi m-am dus imediat şi am făcut o ecografie. Rezultatul ar fi trebuit să mă bucure pentru că medicul mi-a spus să merg liniştită acasă pentru că cel mai probabil este un dezechilibru hormonal şi, eventul, să merg peste o lună la un alt control. Nu am stat liniştită, am simţit că ceva este în neregulă şi am mai cerut o a doua opinie. La trei săptămâni după primul rezultat am primit acest diagnostic. Aşadar a fost o formă destul de agresivă, din moment ce din luna iunie până în luna august, început de septembrie, am ajuns în acest stadiu."

,,A urmat o luptă contracronometru. Fiecare zi a fost importantă, au urmat toate investigaţiile, am început chimioterapia, am avut norocul să pot să fac şi imunoterapie combinată cu chimioterapie, a venit operaţia, iar mai apoi partea de radioterapie", a mai spus realizatoarea emisiunii ,,Sănătate cu stil."

Luciana Indrea a ţinut să precizeze că ,,insist pe partea de autoexaminare pentru că poate fi de multe ori soluţia salvatoare. Sigur, mergem o dată pe an, dar -cum a fost şi în cazul meu- lucrul acesta a fost începutul salvării. "

Realizatoarea emsiunii ,,Sănătate cu Stil" a mai spus că se bucură de fiecare dată când poate să împărtăşească din experienţa sa şi să aducă informaţii utile. ,,De multe ori mă gândeam că dacă o să mă fac bine o să dedic mult timp pentru a putea face informare. Pe holurile spitalului auzeam tot felul de mituri: să nu mănânci carne, să nu bei un anumit tip de suc sau că nu trebuie să porţi sutien deoarece poţi să faci cancer. Sunt foarte multe mituri, în momentul în care deschizi internetul găseşti fel de fel de informaţii. Multe femei îmi scriu despre parte de operaţie, de partea de reconstrucţie deoarece la noi încă este un subiect tabu."

Cât despre operaţia de reconstrucţie, Luciana Indre a amintit că ,,poate fi una mutilantă şi una traumatizantă, dar trebuie să ştim că în 2022 sunt variante de reconstrucţie şi eu sunt norocoasă că am putut să fac operaţia de mastectomie cu reconstrucţie. (...) Îmi amintesc momentul în care m-am trezit din operaţie şi mi-am pus mâna şi am văzut că am sânii, m-a ajutat foarte mult să depăşesc acest moment. Oricum, eşti afectată ca şi femeie, esti afectată de tratamente. Ştim cu toţii ce urmează după perioada de chimioterapie."

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt