Legea privind monitorizarea cu brăţări electronice în cadrul procedurilor judiciare şi execuţional penale, promulgată

Legea privind monitorizarea cu brăţări electronice în cadrul procedurilor judiciare şi execuţional penale, promulgată

Legea privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale a fost promulgată de către preşedintele Klaus Iohannis, a informat, luni, Administraţia Prezidenţială.

Deputaţii au adoptat proiectul pe 21 aprilie, cu unanimitate de voturi. Acesta are ca obiect de reglementare crearea unei infrastructuri care să permită monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, cu ajutorul unor dispozitive mobile sau fixe, precum şi stabilirea responsabilităţilor autorităţilor implicate în proces.

Proiectul, care a trecut de Comisiile juridică şi de apărare cu mai multe amendamente de tehnică legislativă, faţă de forma adoptată de Senat în 2020, reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică - SIME, modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de acţiune în situaţia generării unor alerte, precum şi măsuri de protecţie a datelor din cadrul SIME.

SIME este un ansamblu de sisteme informatice dedicate, aplicaţii, echipamente şi reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, precum şi de dispozitive electronice de supraveghere, destinat monitorizării electronice în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt