Mai puțin cunoscută și, totuși, extrem de importantă, o recomandare pentru vârstnicii care cedează o proprietate poate fi decisivă în procesul de vânzare. Certificatul medico-legal psihiatric reduce șansele ca documentul de vânzare-cumpărare să poată fi atacat. Poate face diferența atunci când o persoană în vârstă vinde un bun unui străin, iar ulterior un moștenitor contestă contractul.
Mulți îl evită sau nu îl consideră necesar, însă certificatul medico-legal psihiatric, prin care un vârstnic atestă că are discernământ poate fi extrem de important mai ales la vânzarea unui bun. Procedura este cât se poate de simplă. Pentru o taxă de numai 80 de lei, această evaluare poate fi făcută la Institutul de Medicină Legală.
Solicitantul trebuie să ajungă la IML cu o adeverință de la medicul de familie în care să fie trecute bolile acestuia.Trebuie, în prealabil, să facă și o vizită la psihiatru, pentru o dovadă a faptului că nu au nicio afecțiune de acest fel. Doar cu acest document, vârstnicii, în cazul în care au ales să vândă o proprietate, se asigură că actul de vânzare-cumpărare nu poate fi atacat.
Astfel de certificate pot fi solicitate și în cazul persoanelor tinere care doresc să facă o astfel de tranzacție. Anul trecut, în București, au fost eliberate peste 1.500 de astfel de documente.