Legal, Nicu Covaci nu e compozitor

Legal, Nicu Covaci nu e compozitor

Tatăl Phoenix şi compozitor important, Nicu Covaci nu a fost primit în Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Cei de la UCMR au notat lucrarea lui cu 7,60, cu 40 de sutimi mai puţin faţă de nota care l-ar fi promovat şi i-ar fi acordat atestatul de compozitor. Decizia Uniunii Compozitorilor a stârnit un val de reacţii negative atât din partea colegilor de scenă a lui Nicu Covaci, cât şi din partea Ministerului Culturii.

Aşa încearcă să se apere Nicu Covaci. Fondatorului şi liderul legendarei trupe Phoenix a fost înştiinţat de UCMR că nu are dreptul la pensie şi nu este recunoscut ca membru al Uniunii Compozitorilor. Asta pentru că a picat examenul de la UCMR. Mai exact Nicu Covaci trebuia să obţină nota 8 pentru a fi promovat. Lucrarea sa a fost notată însă cu 7,60.

Ministrul Culturii a avut o reacţie dură în legătură cu ce i s-a întâmplat artistului. Nici colegii de breaslă nu sunt de acord cu decizia Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Fanii liderului formaţiei Phoenix îşi aduc aminte versurile melodiilor legendare.

În vârstă de 75 de ani, Nicu Covaci a încercat de mai multe ori să intre în rândul artiştilor care fac parte din UCMR. Timp de ani de zile, liderul Phoenix a avut procese pe rol cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru pretinse drepturi de autor de pe urma muncii sale.

Sâmbătă, 18 martie, la ora 18, la festivalul Cinemaunit de la Braşov este proiecţia filmului documentar Phoenix, Povestea Continuă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt