Lacrimi nesfârşite la Bucha

Lacrimi nesfârşite la Bucha

Să speri că-ţi regăseşti casa în care ai strâns o viaţă amintiri şi să vezi în loc de asta căminul tău făcut una cu pământul, şi
nicio speranţă de bine. La Bucha sunt lacrimi nesfârşite. Peste 400 de suflete au fost ucise, iar camioanele cu trupurile lor nu mai prididesc spre morgă. Corespondentul special Prima TV, Marius Saizu descrie ceea ce au lăsat în urmă ruşii, după ce au distrus localitatea.

Bucha este un oraş din regiunea Kiev a Ucrainei şi avea peste 35.000 de locuitori. Acum, însă, are cu 400 mai puţini.
Pentru că ruşii, în drumul lor spre capitala Kiev pe care voiau s-o cucerească, s-au oprit la Bucha şi au distrus tot. Cămine,
destine, speranţe de viitor. Imaginile cu cele peste 400 de trupuri mutilate, întinse pe străzi, au făcut înconjurul lumii.
Cei care au rămas în viaţă povestesc îngroziţi ce au văzut

Ruşii au atacat şi convoaiele umanitare cu mâncare, medicamente şi apă, povestesc localnicii. Valentina este una dintre supravieţuitorii din Bucha. A rămas în localitate şi în timpul ocupaţiei ruse şi a trăit coşmarul creat de ei.

Armata ucraineană a eliberat oraşul Bucha, pe 1 aprilie. Din acel moment, prezenţa militară rusă la nord-vest de Kiev a
încetat să mai existe.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt