Kogălniceanu devine oraş american

Kogălniceanu devine oraş american

Creşte valul de nemulţumiri din spatele "oraşului" militar NATO care se construieşte la Baza Americană de la Mihail Kogalniceanu. Localnicii reclamă despăgubiri prea mici la exproprierile pe care Armata le face în prima fază a construcţiei. 2.400 de hectare de teren au fost trecute în proprietatea statului pentru megaproiectul extinderii bazei, investiţie estimată la 12 miliarde de lei.

La Mihail Kogalniceanu americanii vor construi un oraş pentru 1o.ooo de oameni pentru militarii care vor staţiona
permanent aici, cu tehnica de luptă, arme şi muniţii. Numai clădirile vor ocupa 3o de hectare, iar dacă vorbim de drumuri, parcări şi platforme pentru armament, atunci suprafaţa creşte de zece ori: ele vor ocupa 3oo de hectare. Până acum 1.4oo de proprietăţi ai localnicilor din Kogalniceanu au fost trecute în proprietatea statului, în baza legii exproprierilor.

Exproprierea a vizat peste 1.ooo de persoane. Armata a preluat terenurile, iar mare parte dintre proprietari şi-au primit banii. Doar că, spun oamenii, preţul stabilit pentru despăgubiri este de cel puţin şase ori mai mic decât preţul mediu al pieţei libere.

Experţii sunt de părere că la Mihail Kogălniceanu va apărea o copie a unităţii Ramsmtein din Germania, cea mai mare bază militară nord americană şi NATO în afara graniţelor SUA. Asa se explică de ce atâtea familii au fost lăsate fara fermele agricole.

Din cauza acestor tarife mici, 0,5 euro/mp de teren extravilan şi cu 3,9o euro/mp teren intravilan agricol, pe rolul
Tribunalului Constanţa se află zeci de dosare în care statul român este chemat în judecată pentru a plăti mai mult. În paralel, alţi proprietari se pregătesc să dea statul în judecată. Fermierii pregătesc chiar un memoriu adresat comandantului american al trupelor de la Kogălniceanu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt