Jumătate de milion dintre facturile la energie au fost greşite

Jumătate de milion dintre facturile la energie au fost greşite

Jumătate de milion dintre facturile emise la energie electrică şi gaze au fost greşite. Sunt datele pe care Guvernul le-a prezentat astăzi în urma controalelor efectuate în ultima perioadă. Autorităţile promit că procesul de refacere al acestor facturi este în desfăşurare, iar jumătate dintre cele la energie electrică au fost deja recalculate.

Sunt 89.195 de facturi greşite la gaze naturale. De asemenea, alte peste 450 de mii au fost emise greşit pentru
energia electrică. Sunt datele care rezultă în urma controalelor ANPC la furnizori.

La finalul acestei săptămâni ar trebui ca toate facturile la energie electrică să fie recalculate, corect de această dată, promit guvernanţii. Ministrul Energiei se va întâlni cu furnizorii de energie electrică şi gaze la Guvern pentru a fi sigur că aceştia înţeleg sistemele informatice şi nu vor da din nou vina pe acestea atunci când calculează greşit facturile.

De la 1 februarie preţul la energie electrică a fost plafonat la 80 de bani pe kilowat, iar la gaze la 31 de bani pe kilowat

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt