Irak declară 6 Martie zi de toleranţă după întrevederea dintre Papea Francisc şi marele ayatollah Al-Sistani

Irak declară 6 Martie zi de toleranţă după întrevederea dintre Papea Francisc şi marele ayatollah Al-Sistani

După întrevederea care a avut loc sâmbătă între papa Francisc şi marele ayatollah şiit Ali al-Sistani, premierul irakian Mustafa al-Kadhimi a decretat 6 martie zi de sărbătoare publică, transmite duminică dpa.

Astfel, 6 martie va deveni Zi Naţională de Toleranţă şi Coexistenţă, a anunţat sâmbătă şeful guvernului irakian.

Ocazia o reprezintă vizita papei Francisc la Najaf, oraş din sudul Irakului sfânt pentru şiiţi, la cea mai înaltă autoritate a acestei ramuri a islamului, marele ayatollah Ali al-Sistani. Papa Francisc este primul suveran pontif din istorie care efectuează o vizită în Irak.

Ziua de sărbătoare se doreşte de asemenea a fi un omagiu adus întâlnirii interreligioase care a avut loc tot sâmbătă la Ur (sud), oraş antic unde, potrivit tradiţiei, s-a născut patriarhul Avraam. Aici, suveranul pontif s-a întâlnit cu reprezentanţi ai islamului, creştinismului şi ai comunităţii yazidi. În ciuda aşteptărilor, reprezentanţii comunităţii evreieşti nu au participat la eveniment, notează dpa.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt