Înscrierile pentru competiţia ,,Destinaţia Anului 2023" se apropie de final

Înscrierile pentru competiţia ,,Destinaţia Anului 2023" se apropie de final

3.500 de nominalizări au fost făcute şi 50 de destinaţii sunt înscrise până acum în competiţia Destinaţia Anului, cel mai important proiect de promovare turistică a României. În mai puţin de două săptămâni, pe 28 februarie, perioada de înscrieri se va încheia.

Ajunsă la a treia ediţie, Destinaţia Anului oferă anul acesta nouă premii, pentru tot atâtea categorii; spre comparaţie, anul trecut competiţia a fost structurată pe două categorii. Acum, în competiţie se pot înscrie operatori turistici, fie parcuri de distracţie şi aventură, atracţii cultural-educative, resort-uri, pensiuni de tip boutique sau restaurante. În plus, în categoria Localităţi şi Regiuni vor fi oferite patru premii, pentru Oraşe care inspiră, Tărâmuri cu istorie şi tradiţie, Comori naturale şi Staţiuni turistice.

Prima TV este partener şi în acest an pentru Destinaţia anului şi, în vara lui 2023, destinaţiile câştigătoare vor fi prezentate în cadrul a 8 emisiuni dedicate proiectului. Vedetele Prima TV, Livia Graur, Daniel Osmanovici, Irina Gologan, Marina Niţoiu, etc vor face parte din  juriul care va vota destinaţiile câştigătoare. 

În acest an, Destinaţia Anului oferă şansa unei destinaţii gastronomice să intre în competiţia din acest an şi de a deveni membru al Clubului Destinaţia Anului. Concret, la categoria „Destinaţii Gastronomice” se pot înscrie în cursă restaurante, crame, puncte gastronomice locale etc, ce devin în sine destinaţii gratie experienţelor gastronomice sau enologice deosebite.

De la 1 martie începe perioada în care vor fi aleşi câştigătorii. Acest proces implică trei piloni: voturile publicului, jurizare şi un mare studiu sociologic, Cercetarea Destinaţia Anului - cel mai amplu studiu sociologic despre percepţii şi atitudini legate de turismul intern din ultimii 10 ani. Câştigătorii vor fi premiaţi în cadrului Galei Destinaţia Anului, care va avea loc pe 27 aprilie, la Iaşi, localitate care este deţinătoarea marelui premiu al competiţiei Destinaţia Anului 2022.

Între beneficiile concrete ale câştigătorilor competiţiei şi nu numai se numără o vizibilitate mai mare şi un aport important în construcţia brandului de destinaţie turistică. Câştigătorii celor nouă categorii vor fi vizitaţi de vloggerii Destinaţia Anului şi vor beneficia gratuit de promovare la Prima TV.

Destinaţia Anului foloseşte cea mai amplă platformă media integrată (TV, digital şi social media) pentru a aduce în atenţia românilor destinaţiile cele mai spectaculoase din România. La ediţia desfăşurată anul trecut, 20.000 de români au nominalizat peste 150 de destinaţii preferate din ţară şi 100.000 de români au votat una din destinaţiile finaliste. Competiţia a generat peste 20 milioane vizualizări pe paginile proprii, în paginile influencerilor specializaţi de turism, în sute de materiale de presă şi pe bannere ale partenerilor media. Impactul competiţiei în Social Media a fost de patru ori mai puternic decât în anul precedent.

Cele opt emisiuni Prima TV dedicate vizitării destinaţiilor au avut un share mediu de 1,7%. Toate finalistele ediţiei 2022 au beneficiat de promovare internaţională prin parteneriat cu pagini de limbă germană şi prezenţă în cadrul târgurilor internaţionale de turism prin intermediul Catalogului Destinaţia Anului. Competiţia a primit recunoaşterea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului şi a Alianţei Pentru Turism că vehicul major de promovare a excelenţei în turismul intern.

Destinaţia Anului păstrează şi în 2023 misiunea de a susţine destinaţiile României în efortul lor de afirmare ca branduri turistice puternice. Platforma www.destinatiaanului.ro şi Prima TV adresează tuturor românilor un îndemn simplu: „Hai să ne cunoaştem ţara!” şi îi invită să nominalizeze cele mai frumoase destinaţii din Romania pe www.destinatiaanului.ro.

Mai multe detalii despre campanie in Regulamentul campaniei, pot fi accesate pe www.destinatiaanului.ro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt