Inflaţia în zona euro a depăşit nivelul ţintă vizat de BCE în luna mai

Inflaţia în zona euro a depăşit nivelul ţintă vizat de BCE în luna mai

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a ajuns la nivelul de 2% în luna mai, peste estimările economiştilor şi peste ţinta avută în vedere de BCE, ceea ce este posibil să creeze dificultăţi de comunicare pentru gardienii euro, care, pentru moment, ar putea accepta preţuri mai mari, dar sunt criticaţi de consumatorii nemulţumiţi, transmite Reuters.

Potrivit unei estimări preliminare publicată marţi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 2% în luna mai 2021, de la un nivel de 1,6% în luna aprilie. Obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Creşterea inflaţiei în zona euro în luna mai se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o creştere de două cifre, cu un avans 13,1%, în timp ce preţurile la servicii au înregistrat o creştere de 1,1%, iar cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de doar 0,6%.

Cu toate acestea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut uşor în luna mai, până la 0,9%, de la un nivel de 0,8% în luna aprilie. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări, a crescut şi el până la 0,9%, de la 0,7% în luna aprilie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt