Incendiu la Spitalul de Copii din Timişoara

Incendiu la Spitalul de Copii din Timişoara

Un nou incendiu într-un spital din România. De data aceasta, la Timişoara. Un scurtcircuit a topit mai multe cabluri şi a inundat cu fum 2 secţii ale Spitalului de Copii Louis Turcanu. 42 de copii au fost evacuaţi împreună cu mamele lor. Din fericire, nu au existat victime.

Primele echipaje de intervenţie au ajuns la Spitalul de Copii din Timişoara puţin înainte de ora 1. Asta după ce senzorii de fum din unitatea sanitară au declanşat alarma. Imediat a fost activat planul roşu şi 20 de salvatori militari, dar şi 10 autospeciale de stingere a incediului au fost trimise la faţa locului. Li s-au alăturat şi 10 ambulanţe printre care şi două de transport victime multiple. Un fum gros şi înecăcios a inundat 2 dintre etaje. Imediat asistentele şi infirmierele au început să evacueze copiii.

Multi dintre cei mici au fost luaţi în braţe de mamele lor, înfăşuraţi doar într-o pătură şi scoşi în stradă. O parte dintre copii au fost preluaţi imediat de ambulanţe şi transferaţi la Maternitatea Bega. Alţii au fost duşi într-o altă clădire a Spitalului Louis Turcanu, în secţia de chirurgie. Doi dintre copilasi, infectaţi cu Covid 19 au fost transferaţi la Spitalul Victor Babeş.

Pompierii au instalat un ventilator de mare putere pentru a evacua fumul din cladire. Apoi au început verificările pentru a determina sursa incendiului. Pompierii au instalat un ventilator de mare putere pentru a evacua fumul din cladire. Apoi au început verificările pentru a determina sursa incendiului.

Este al 12-lea incendiu care are loc într-un spital din România, în ultimii doi ani. Pe lista neagră a tragediilor se află, printre altele, Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, unde nouă persoane şi-au pierdut viaţa, Institutul Matei Balş din Capitală, unde 4 oameni au fost carbonizaţi, dar şi Spitalul din Piatra Neamţ, unde 10 persoane au murit arse de vii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt