Încă o femeie îl acuză pe medicul Robe

Încă o femeie îl acuză pe medicul Robe

Apar noi acuzaţii la adresa doctorului Florian Robe! O femeie spune că, deşi avea o sarcină cu risc, medicul nu i-ar fi prescris tratamentul potrivit şi din această cauză fătul i-a murit în burtă. Cu un alt tratament a reuşit să devină mamă în Germania.

Livia a rămas însărcinată pentru prima oară în 2009, dar a pierdut sarcina. Tot atunci, a fost diagnosticată cu sindromul Hellp, o problemă care netratată pune în pericol viaţa mamei şi a copilului. Când a rămas din nou gravidă, în 2012, a mers la medicul Robe.

După o lună a fost trimisă la Institutul Fundeni, pentru analize de sânge. În urma rezultatelor, medicii de acolo au stabilit că e nevoie de injecţii anticoagulante, povesteşte femeia. După o perioadă, mamei i s-a făcut rău.

În 2018, Livia a reuşit să nască un copil sănătos, în Germania, după ce toată sarcina a primit anticoagulante.

Femeia nu a depus plângere niciodată. Oficial, împotriva medicului Florian Robe a fost formulată o singură acuzaţie, cea de tentativă de omor, iar ancheta este în curs. Acuzarea susţine că există mai multe probe care-l incriminează pe ginecolog. Până la pronunţarea sentinţei, medicul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

La maternitatea Polizu Inspecţia Sanitară de Stat continuă verificările.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt