În următorii ani putem ajunge la 6 milioane de pensionari, dacă ies la pensie toți cei născuți în 1966, spune purtătorul de cuvânt al INS - Prima News

În următorii ani putem ajunge la 6 milioane de pensionari, dacă ies la pensie toți cei născuți în 1966, spune purtătorul de cuvânt al INS

Este uimitor să vezi elevi și studenți care manifestează pentru pensie, așa cum se întâmplă acum în Franța, a declarat la Prima News Radu Lupescu, medic român din Strasbourg.

„Vârsta efectivă de pensionare în Franța este deja la 64 de ani, problema este echilibrul sistemului de pensii, care este deficitar. O mare parte din ce plătim pentru pensie se duce nu în puncte, ci pentru echilibrarea sistemului, pentru cei care ies mai devreme, cum ar fi cei de la căile ferate. Lucrul nu mai este o valoare centrală în Franța, oamenii sunt mai interesați de ce este în afara lucrului, ca dovadă că sunt studenți care demonstrează împotriva pensiei”, a spus Lupescu.

În cazul medicilor, a adăugat el, vârsta de pensionare este și mai mare.

„65-67 de ani e vârsta la medici, dar unii lucrează și până la 70 de ani. În Franța, la presiunea populației, parlamentarii s-au aliniat la restul populației cu pensiile, dar e normal ca unii care lucrează noaptea sau în condiții grele să poată ieși mai repede. De exemplu, un șofer de autobuz din Paris iese la pensie mai devreme ca cei din alte orașe, astea sunt inechități istorice, sunt multe inegalități care nu se justifică în Franța. Este absurd să ieși la pensie la 42 de ani și în Franța este interdicție pentru a lucra în sistemul de stat pentru astfel de pensionari, exceptând cazul în care renunță la pensia respectivă. E absurd să consideri pe cineva la 45 de ani incapabil de muncă”, a subliniat medicul român.

Purtătorul de cuvânt al INS, Vladimir Alexandrescu, a precizat că vârsta de pensionare este între 62 și 67 de ani la bărbați în Europa.

„Diferența asta ține seama de două aspecte, cel economic și componenta demografică. Vârsta demografică a crescut în ultimii 100 de ani, Europa are speranța de viață de 81, iar România în jur de 73 de ani. Problema este cât poate statul să asigure pensia pentru o populație din ce în ce mai mare de persoane retrase din muncă. Dacă ar ieși simultan la pensie toți cei născuți în 1966, ar trebui să avem dintr-odată 280.000 de noi pensionari, iar dacă ar continua în acest ritm, în câțiva ani România ar ajunge de la cinci la șase milioane de pensionari”, a declarat Alexandrescu.

Capacitatea de muncă este condiționată de multe elemente, a spus Dorina Barcari, membru fondator al Asociației pentru Drepturile Pensionarilor.

„După 50 de ani, capacitatea de muncă poate fi problematică, dar experiența poate fi foarte valoroasă. Pe de altă parte, nu este corect ca un om care nu a făcut o muncă dăunătoare pentru sănătate să iasă la pensie la 50 de ani. Cât despre cumularea pensiei cu salariul, acesta a fost unul dintre primele drepturi câștigate după Revoluție”, a arătat Dorina Barcari.

Total
0
Shares
Total
0
Share