În căutarea celui mai bun robot

În căutarea celui mai bun robot

Reunite în Capitală, 80 de echipe de elevi din toată ţara luptă weekendul acesta pentru titlul de creator al celui bun robot. Miza este uriaşă. Un loc pe podium garantează participarea la Campionatul Mondial din Statele Unite. Iar cei care vor ajunge la Huston vor avea o misiune dificilă: să păstreze titlul câştigat anul trecut de elevii din Arad.

Pasiune fără margini, multe ore de muncă şi mii de euro. Sunt ingredientele puse la bătaie de sutele de elevi care se întrec zilele acestea la Campionatul Naţional de Robotică.

După multe ore de muncă, robotul creat trebuie să pună cât mai multe conuri pe beţe.

Energia şi pasiunea elevilor sunt ghidate cu atenţie de către mentori.

Conceptul este la fel ca la Campionatul Mondial.

Echipele se asociază câte două şi timp de trei zile se duelează între ele. Sunt două probe, una în care robotul este autonom, a doua în care este controlat de către un elev.

La final se calculează punctajul, iar primele 3 echipe câştigă dreptul de a participa la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii.

Campionatul Mondial de Robotică va avea loc în aprilie în Houston, Statele Unite ale Americii. Ediţia precedentă a fost câştigată de o echipă din România, Delta Arad.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt