Ignori curăţenia, rămâi fără maşină

Ignori curăţenia, rămâi fără maşină

S-au trezit fără maşini! Câţiva şoferi neatenţi din Sectorul 6 au trăit şocul vieţii lor în această dimineaţă când au văzut că le-au dispărut maşinile din parcare. Şi nu a fost vreo glumă proastă. A început curăţenia. În fiecare miercuri dimineaţă pe Bulevardul Iuliu Maniu se face curăţenie. Şoferii au fost anunţaţi să nu îşi mai parcheze maşinile acolo. Cei care au ignorat anunţul sunt acum obligaţi să plătească taxa de ridicare dacă vor să îşi recupereze autoturismul.

În fiecare miercuri între 10 şi14 este interzisă parcarea maşinilor pe bulevardul Iuliu Maniu pentru că se face curăţenie. Deşi locuitorii din zonă au fost anunţaţi de ceva timp despre intenţia primăriei, în prima zi a acţiunii, au fost ridicate 61 de maşini din cele peste 500 aflate în zonă.

Nu toţi şoferii au ştiut că trebuie să-şi mute maşina. Bucureştenii şi-ar dori să se facă curăţenie mai des şi nu doar în anumite sectoare.

Şoferii pot să-şi recupereze maşinilie pe baza unei cereri scise la Poliţia Locală, actele maşinii şi dovada plăţii taxei de ridicare. Pentru ridicarea vehiculelor şoferii trebuie să scoată din buzunar 200 de lei dacă a fost dusă într-o parcare din apropiere, iar dacă a fost dusă la depozit, taxa este de 350 lei.

foto: facebook.com/ciprian.ciucu

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt