Ignorată de ambulanţă

Ignorată de ambulanţă

Comportament scandalos la Ambulanţa Brăila! O femeie susţine că dispecera i-a trântit telefonul în nas cand a sunat la 112 pentru mama ei. Echipajul trimis era incomplet, iar ambulanţierul nu putea să o care de unul singur pe pacientă, imobilizată în gips , dar care avea nevoie urgentă de îngrijiri medicale. Conducerea ambulanţei spune că va ancheta cazul.

Mama Danielei are 79 de ani şi este operată de fractură de femur. A avut nevoie de transport la secţia de Ortopedie a Spitalului de Urgenţă Brăila, aşa că au cerut ajutor la 112. A venit oambulanţă, însă cu personal insuficient pentru transportul bătrânei, deşi la telefon fiica acesteia a precizat care este situaţia. Vecinii nu au putut să o ajute, aşa că au sunat din nou la Ambulanţă.

Fiica pacientei este operată de hernie de disc şi nu avea cum să o ridice pe mama ei. Văzând că nu există soluţii, ambulanţierul a cerut şi el ajutor colegilor. Bătrâna cântărea însă 70 de kilograme. La insistenţele disperate ale femeii, cei de la SMURD a trimis în cele din urmă ajutor.

Reprezentantii Serviciului Judetean de Ambulanta spun că vor face verificări în acest caz. Femeia spune ca nu e prima data cand paţeşte aşa ceva, însă acum este hotărâtă să depună plângeri la autorităţile competente.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt