I-au învins pe ruși și acum se războiesc cu iarna - Prima News

I-au învins pe ruși și acum se războiesc cu iarna

Cu îmbrățișări, flori și lacrimi. Așa au fost primiți soldații ucrainenii de localnicii din Herson. Orașul în care înaintea războilui locuiau aproape 300.000 de oameni, este însă într-o stare critică. În touiul retragerii, rușii au sabotat rețelele de alimentare cu apă și energie electrică. Principalul inamic al ucrainenilor rămâne acum iarna care stă să înceapă.

După 8 luni de ocupație, steagurile galben-albastre împânzesc Hersonul. Sunt peste tot, pe stâlpi, pe mașini sau pictate pe fețele oameniilor. Sunt și multe lacrimi. Cel mai adesea de bucurie.

Situația umanitară din oraș este însă deosebit de gravă. Alimentarea cu apă potabilă e întreruptă, iar medicamentele și pâinea lipsesc din magazine și farmacii.

Autoritățiile ucrainene mențin starea de asediu și încearcă să repună în funcțiune infrastructura critică pe care rușii au distrus-o în timpul retragerii din regiune. Până atunci, la eforturile de eliberare ale armatei Kievului iau parte până și civilii. Femeia din aceste imagini a strâns muniția lăsată în urmă de invadatori. O oferă acum soldaților ucraineni.

Retragerea rușilor dincolo de Nipru nu e complet încheiată. La câteva zeci de kilometri de Herson, în Nova Kahovka, populația civilă este evacuată de ocupanți. Sunt deportări în masă, susțin ucrainenii.

Total
0
Shares
Total
0
Share