HORA lansează un ghid privind măsurile de siguranţă în restaurante

HORA lansează un ghid privind măsurile de siguranţă în restaurante

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) anunţă lansarea campaniei "Dor de bun şi bine", cu misiunea de a facilita crearea unui cadru de funcţionare în siguranţă a business-urilor din HoReCa, sector grav afectat de pandemie, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.

Iniţiativa are în prim-plan "Ghidul de siguranţă în restaurante", primul material din România care defineşte, într-o manieră cuprinzătoare, măsurile optime de siguranţă şi responsabilitate destinate atât operatorilor din industrie, cât şi consumatorilor, şi formulate în linie cu obiectivul naţional de a preveni apariţia unor situaţii favorabile răspândirii virusului. Ghidul este dezvoltat alături de specialiştii în servicii medicale din cadrul MedLife.

Conceput alături de Mastercard, în parteneriat cu CEC Bank, cu sprijinul PepsiCo, Up România, Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării (CLCC) şi Tazz by eMAG, proiectul este găzduit de platforma dedicată, www.dordebunsibine.ro, acolo unde sunt detaliate măsurile definite în cadrul Ghidului de siguranţă în restaurante.

agerpres.ro

Afla mai multe despreghidhorarestauranteriscsanatate
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt