Guvernul SUA a donat o aeronavă C-130 Hercules Forţelor Aeriene Române

Guvernul SUA a donat o aeronavă C-130 Hercules Forţelor Aeriene Române

O nouă aeronavă C-130 Hercules intră în dotarea Forţelor Aeriene Române, fiind a şasea deţinută de România. Avionul a fost donat de Guvernul SUA şi a aterizat, marţi, la Bucureşti.

”O aeronavă de tip C-130 Hercules, varianta H, transferată, cu titlu gratuit, din excedentul Guvernului Statelor Unite ale Americii către Forţele Aeriene Române, a aterizat marţi, 14 decembrie, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa ”Aurel Vlaicu”. Avionul de transport va intra în înzestrarea Bazei 90 Transport Aerian-Escadrila 901 Transport Strategic. Astfel, cea de-a şasea aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române va spori capacitatea de proiecţie a Armatei României prin executarea de misiuni de transport în sprijinul forţelor proprii sau al partenerilor din NATO”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt