Groapa de gunoi, Cişmigiu

Groapa de gunoi, Cişmigiu

Unul dintre cele mai frumoase parcuri din Bucureşti, Cişmigiul, a ajuns de nerecunoscut. Mizeria se vede la tot
pasul. De astăzi însă, primarul Capitalei anunţă curăţenie generală şi promite că într-o săptămână vom vedea şi
rezultatele. Momentul este un test şi pentru ALPAB. Compania municipală ar putea fi dizolvată iar atribuţiile acesteia ar putea fi preluate de contractori privaţi.

Bănci rupte, pline de mizerie, alei murdare şi neasfaltate şi un miros greu de suportat. Aşa arată acum parcul Cişmigiu, cândva perla Bucureştiului.

Aşa că, după mult timp în care oamenii s-au ferit să mai meargă la plimbare într-unul dintre cele mai frumoase parcuri ale Capitalei, primarul Nicuşor Dan a anunţat că începe curăţenia generală. 40 de muncitori vor lucra intens timp de o săptămână.

Primarul dă vina pe compania de parcuri şi grădini care nu şi-a făcut treaba până acum. De modul în care va rezolva această problemă atârnă de altfel şi soarta companiei Lacuri, Parcuri şi Agrement.

Compania de parcuri va fi dizolvată, spune Nicuşor Dan. Vestea i-a speriat pe angajaţi.

Angajaţii ALPAB se plâng că nu există destui oameni şi nici fonduri.

Nicuşor Dan spune că va externaliza aceste servicii în cazul în care companiile municipale nu pot ţine curate parcurile bucureştene.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt