Greva STB, la capăt de linie după 5 zile de haos în Capitală

Greva STB, la capăt de linie după 5 zile de haos în Capitală

Greva STB s-a încheiat! După 5 zile în care Capitala a fost paralizată, şoferii au ieşit astăzi pe traseu. În urma
negocierilor de ieri, conducerea a promis că va căuta soluţii la problemele lor. Vor fi şi sancţiuni, spune directorul STB. Cei care au participat la grevă vor fi cercetaţi disciplinar iar organizatorii ar putea plăti pierderile din propriul buzunar.

În urma unei şedinţe cu reprezentanţii angajaţilor STB, consiliului de Administraţie şi Primăria Generală s-a ajuns la un consens- suspendarea grevei. Temporar, însă, cât autorităţile să găsească soluţii la toate nemulţumirile şoferilor. În caz contrar, ameninţă preşedintele sindicatului, protestele vor fi reluate

De cealaltă parte, conducerea STB anunţă sancţiuni pentru cei care nu au ieşit pe teren şi acuză sindicatele de
manipulare.

Reprezentanţii angajaţilor spun că toate aceste acuzaţii nu vor rămâne nepedepsite şi vor acţiona în instanţă
conducerea STB.

În ce priveşte prejudiciul, Adrian Criţ spune că s-au demarat procedurile de recuperare a tuturor pierderilor. Atât cele ale societăţii cât şi cele ale călătorilor care şi-au cumpărat abonamente dar nu le-au putut folosi.

Angajaţii STB care au protestat au cerut salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune, piese de schimb şi reparaţii capitale pentru autovehicule. Conducerea societăţii dă asigurări că toate acestea sunt cuprinse în planul de buget din acest an.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt