Fostul şef DIICOT, vizat de anchetă după cearta cu Poliţia

Fostul şef DIICOT, vizat de anchetă după cearta cu Poliţia

Imaginile revoltătoare cu fostul şef al DIICOT şi vicepreşedintele CSM, Daniel Horodniceanu, care ameninţă doi poliţişti în trafic, nu rămân fără urmări. Inspecţia Judiciară s-a autosesizat, iar Horodniceanu este vizat de o anchetă internă. Acesta susţine că totul este o înscenare a agenţilor, care ştiau, de fapt, cine este. Explicaţiile sale nu sunt însă de ajuns pentru Sindicatul Europol, care îi cere demisia din funcţie.

,,Sunt procuror şef Horodniceanu de la Crimă Organizată. Nu mă cunoaşteţi? Dar ce de nu mă cunoaşteţi oare? Dvs. m-aţi oprit pe mine că am avut tupeul să vă depăşesc" le-a spus Daniel Horodniceanu poliţiştilor care l-au oprit în trafic. Aşa a găsit de cuviinţă fostul şef al DIICOT să se comporte cu cei doi agenţi care l-au oprit în trafic, în judeţul Iaşi. Horodniceanu depăşise maşina poliţiei fără să semnalizeze şi mergea cu viteză mare. Dialogul, în care acesta încearcă să-i intimideze şi îi ameninţă că îl va suna pe şeful lor, a fost filmat de unul din agenţi.

La 24 de ore distanţa, fostul şef DIICOT a spus că regretă incidentul, dar că nu a încălcat nicio normă rutieră. Tot el susţine că a fost o înscenare a poliţiştilor, care, deşi ar fi ştiut cine este, l-au provocat şi au vrut să-l scoată din sărite. Scuzele vin însă prea târziu pentru sindicatul poliţiştilor. Mai mult, reprezentanţii Europol susţin că agenţii nu trebuiau să-i atragă atenţia verbal, ci să îi dea amenda minimă.

Sindicaliştii Europol spun că Horodniceanu a jignit, prin atitudinea lui, toţi şoferii din România. După apariţia imaginilor, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu . Se fac verificări, iar atitudinea lui Daniel Horodniceanu este analizată.

Şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Daniel Grădinaru, a anunţat că va verifica incidentul. Nu este prima oară când fostul şef DIICOT este oprit în trafic. În vara anului trecut, Daniel Horodniceanu a circulat pe DN2, în judeţul Vrancea, cu 169 de kilometri la oră. Atunci i-a fost suspendat permisul, dar a contenstat măsura în instanţă.

foto: bzi.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt