Povestea Cristianei Oprea este o demonstraţie sublimă că visele nu trebuie lăsate să moară. A fost convinsă la început că trebuie să fie arhitect, însă… experienţa de a fi copilot într-o maşină de raliu a făcut-o să-şi dea seama că şi-a găsit menirea

Povestea Cristianei Oprea este o demonstraţie sublimă că visele nu trebuie lăsate să moară. A fost convinsă la început că trebuie să fie arhitect, însă… experienţa de a fi copilot într-o maşină de raliu a făcut-o să-şi dea seama că şi-a găsit menirea

Să porneşti pe un drum în viaţă iar la un moment dat să-ţi dai seama că pasiunea este cea care trebuie de fapt să-ţi ghideze paşii. Câţi dintre noi ne putem lăuda oare că profesia este şi pasiunea noastră? Povestea Cristianei Oprea este o demonstraţie sublimă că visele nu trebuie lăsate să moară. A
fost convinsă la început că trebuie să fie arhitect, însă… experienţa de a fi copilot într-o maşină de raliu a făcut-o să-şi dea seama că şi-a găsit menirea. Cu nebunia frumoasă trăită astfel a dus România şi în competinţii europene. Este una dintre femeile excepţionale ale campaniei Femei in Focus!

Cristiana Oprea este una dintre femeile care şi-a propus să schimbe lumea şi şi-a urmat visul cu mult curaj. A făcut facultatea de arhitectură crezând că este cariera pe care şi-o doreşte însă şi-a dat seama că nu s-ar vedea făcând asta toată viaţa. Şi-a luat inima în dinţi şi şi-a urmat pasiunea pentru că, spune ea, era convinsă că doar aşa va putea schimba lumea în bine.

Aşa că, la 23 de ani a pus cursurile deoparte şi a urcat la volanul unei maşini de raliu. Maşină care a dus-o pe podiumul competiţiilor europene. În 2019, împreună cu Diana Haţegan, copilotul ei, a format primul echipaj feminin de raliu care reprezintă România la o competiţie internaţională după jumătate de secol.

N-a fost uşor, spune ea, să reuşeşti într-o lume a bărbaţilor, însă nu a renunţat pentru că pasiunea pentru raliu îi aduce exact ceea ce îi lipseşte- împlinire, siguranţă, libertate.

Cristiana speră ca prin curajul ei să le inspire şi pe celelalte femei care se tem să fie ele cu adevărat

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt