FOCUS PE PRIMII - Primul român pe distanţa de 1500 de metri

FOCUS PE PRIMII  - Primul român pe distanţa de 1500 de metri

La 14 ani, cei mai mulţi dintre noi începeam să descoperim viaţa, ne trezeam târziu, încercam să scăpăm de învăţat, aveam primele iubiri, pe scurt ne bucuram de adolescenţă. Vlad Stancu nu este un astfel de copil. La 14 ani, el avea deja un premiu naţional la înot, iar munca susţinută era deja rutină. Viaţa lui nu s-a schimbat nici acum, la 17 ani antrenamentele şi dorinţa de a fi primul sunt în continuare focusul de fiecare zi.

S-a născut pe 13 august 2005, are 17 ani şi e deja parte din istoria sportului românesc. Stancu Vlad Ştefan îl cheamă. Şi la 14 ani a doborât recordul la înot, pe distanţa de 800 de metri. Un record care părea că va fi acolo pe vecie. În 2004 Dragoş Coman stabiliese la olimpiada de la Atena cel mai bun timp naţional pe distanţa de 1500 de metri.

Nu exagerează când spune că e vorba despre foarte multă muncă şi foarte mult antrement. Iar acest lucru se vede în palmaresul lui Vlad. Ai zice că la 17 ani rezultatele şi camerele de filmat, tot mai prezente în viaţa lui, l-ar face pe Vlad să îşi vadă diferit viaţa şi colegii de antrenament.

Şi, dacă există o întrebare care nu îi place, aceea e cum a reuşit? Asta pentru că simte că munca pe care o face nu se vede, iar volumul este uriaş. Fără părinţii lui nu ar fi reuşit însă să ajungă să atungă performanţa.

Echipa FOCUS a vrut să vadă arată ziua unui copil de 17 ani, sportiv de performanţă, elev de liceu. ,,Ziua mea e foarte încărcată mă trezesc la ora 5:30 în fiecare dimineaţă, mai puţin duminica. La 6:30 sunt la bazin, mă încălzesc, la 7 intru în apă, am un antrenament care are în jur de 2 ore, 2 ore şi jumătate, după aceea mănânc ceva, mă duc la liceu până la ora două-trei, după care vin iar la bazin de la ora 4 am al doilea antrenament şi ajung acasă seara pe la şapte-şapte şi jumătate", ne-a mărturisit Vlad.

Vlad zâmbeşte şi vorbeşte cu lejeritate despre programul şi despre efortul de zi cu zi, dar este încă un copil. Aşa crede antrenoarea lui. Veţi spuneţi că aceşti copii, că Vlad, şi-au pierdut adolescenţa, că nu ştiu frumuseţea acestor momente, pentru că au ales sportul de performanţă.

Vlad nu vrea să se oprească aici. În spatele succesului lui se află, bineînţeles, un idol, Gregorio Paltrinieri. El îl împinge înainte şi îl ajută să nu renunţe în momentele mai puţin frumoase. Cu siguranţă o să mai auzim de Vlad Stancu pe viitor.

foto: facebook.com/vlad.stanculetzk

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt