Florin Cîţu, promisiuni pentru primari: Nu există pericolul să nu primească bani pentru proiectele în derulare

Florin Cîţu, promisiuni pentru primari: Nu există pericolul să nu primească bani pentru proiectele în derulare

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, înaintea participării la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, că nu există niciun pericol ca primarii să nu primească bani pentru proiectele aflate în derulare. „Nicio rectificare bugetară nu se va face la partid”, a mai declarat premierul.

„Niciun pericol. Suntem aici să dezvoltăm România, nu anumite localităţi”, a arătat Cîţu, într-o declaraţie acordată presei, potrivit Agerpres.

El a menţionat că susţine alocările din impozitul pe venitul global către autorităţile locale, dar a subliniat că este important ca şi la nivelul primăriilor să se realizeze reformele necesare.

„Împreună cu toţi primarii dezvoltăm România şi vreau să aud de la domniile lor care sunt proiectele. La precedenta întâlnire am ascultat doleanţele primarilor, dar am avut şi eu câteva doleanţe, în special în ce priveşte reforma în administraţia locală. Urma să ne uităm la cheltuielile de personal, la alte cheltuieli, să vedem cum putem să îmbunătăţim lucrurile, dar bineînţeles, ei ştiu foarte bine, i-am susţinut anul trecut când a fost vorba de acele alocări din impozitul pe venitul global, de 64%. În continuare îi voi susţine şi vom discuta exact cum putem să împărţim aceşti bani. O să fie o discuţie aplicată”, a spus premierul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt