Firea despre programul de fertilizare in vitro: Sunt convinsă că în 2-3 luni putem realiza primele decontări

Firea despre programul de fertilizare in vitro: Sunt convinsă că în 2-3 luni putem realiza primele decontări

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat luni că proiectul care vine în ajutorul cuplurilor infertile este deja transmis pe circuitul de avizare şi în două-trei luni vor putea fi plătite primele decontări pentru proceduri de fertilizare in vitro.

Programul de fertilizare in vitro a fost introdus în planul de măsuri economice şi sociale "Sprijin pentru România".

"Extinderea acestui program la nivel naţional - FIV 'O şansă pentru cuplurile infertile' -, însemnând decontarea preţului întreg pentru procedura de fertilizare in vitro, este un proiect mult aşteptat. A fost dezbătut deja cu societatea civilă, el a funcţionat cu rezultate bune în municipiul Bucureşti, unde s-au născut 556 de copii după 1.000 de astfel de proceduri", a spus Firea într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului, în care liderii coaliţiei au prezentat programul "Sprijin pentru România".

Ea a adăugat că acest proiect este deja transmis pe circuitul de avizare şi că va fi realizat de Ministerul Familiei împreună cu Ministerul Sănătăţii.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt