Fetiţele cu chibrituri au dat foc la două case

Fetiţele cu chibrituri au dat foc la două case

Două fetiţe, de 9 şi 11 ani, şi-au lăsat familia pe drumuri, în prag de iarnă, după ce au dat foc casei. Cele două se jucau cu chibriturile în curtea gospodăriei, aflată la marginea satului Căpăţâneşti, din Buzău. Din nefericire, vântul puternic a dus flăcările către casă, iar aceasta s-a aprins imediat. Mai mult, focul s-a extins rapid şi la casa vecină şi, dacă nu ajungeau pompierii, încă o gospodărie era în pericol. Localnicii spun că fetele s-au mai jucat cu focul şi în urmă cu câteva zile, iar atunci au dat foc unei canapele, dar incendiul a fost stins la timp. Poliţia a început o anchetă în acest caz şi cele două minore vor fi audiate în prezenţa părinţilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt