Femei în Focus - Prima News

Femei în Focus

Fiecare dintre noi vine pe lume cu un scop, al lor este…să schimbe lumea. Sensibile, empatice și curajoase au reușit să vadă nevoia din ochii celor mai mici dintre oameni. Le-au devenit sprijin și le-au dat speranța că… va fi mai bine. Adriana, Elisaveta și Bianca sunt 3 dintre româncele extraordinare ale campaniei Femei în Focus de la Primatv.

Uneori, poveștile campaniei Focus, despre femei care au dat speranță celor care nu mai găseau puterea, au în spate suferințe greu de imaginat. Pentru Elisaveta, a fost pierderea lui Dănuț, singurul ei copil.

Pentru Adriana, momentul în care și-a descoperit menirea a fost cel în care l-a întâlnit pe Bogdan Tănasă. Un un tată care a rămas pe drumuri cu 6 copii căruia o asociație i-a contruit o casă. Ulterior, pentru a răsplăti eforturile celor care i-au fost alături, a început și el, la rândul lui, să-i ajute pe alții.

Iar pentru Bianca totul a început cu o bibliotecă mică, pe care a început să o amenzajeze când a rîmas însărcinată. Atunci, și-a dat seama că cea mai mare dorința a ei a fost să-l crească pe copilul care avea să vină pe lume…într-un mod cu totul aparte. De-a lungul timpului a strâns mii de volume, unele aduse din străinătate. Și-apoi a simțit că vrea să împărtășească și cu alții minunățiile din…lumea ei. Așa a luat ființă CE LE Citim Copiilor.

Acum, după ani întregi în care au reușit să schimbe destine, toate greutățile pe care le întâlnesc în viețile lor par
neînsemnate. Și își găsesc împlinirea… în ceilalți.

Total
0
Shares
Total
0
Share