Facultatea de bani falşi

Facultatea de bani falşi

Ziua universitate, noaptea fabrică de bani. Este descoperirea şocantă a poliţiştilor din Sofia în urma unor percheziţii efectuate în sediul Facultăţii de Transport din ţara vecină. Cu ajutorul unei imprimante performante, 2 angajaţi ai instituţiei de învăţământ superior falsificau euro şi dolari.

Suspecţii, un bărbat în vârstă de 54 de ani şi o femeie de 48 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti. Procurorii bulgari au anunţat că au confiscat de la aceştia atru milioane de dolari şi 3,6 milioane de euro. Toate bancnotele erau false. Conducerea Universităţii unde lucrau cei doi se delimitează acum de acţiunile acestora.

Din primele informaţii, angajaţii universităţi fac parte dintr-o reţea criminală în Ucraina şi în vestul Europei.
La operaţiunea de capturare a falsificatorilor au participat şi agenţi ai serviciilor secrete americane.

Infractorii şi-au disimulat perfect activitatea infracţională. Erau angajaţi model. Operaţiunile de falsificare a banilor erau realizate doar după terminarea programului. Pentru activitatea lor, capii reţelei îi răsplăteau pe universitari cu 10% din valoarea reală a bancnotelor pe care le imprimau

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt