Englezii renunţă la casele mari de teama facturilor

Englezii renunţă la casele mari de teama facturilor

Preţurile caselor din Marea Britanie încep să se prăbuşească! Vorbim despre casele mari, cu trei-patru dormitoare care în numai o lună s-au ieftinit cu 20-30%. O explicaţie ar putea fi că s-a scumpit energia, iar oamenii nu îşi mai permit să plătească întreţinerea pentru locuinţe atât de mari. Aşa că se orientează spre case mai mici, unde şi cheltuielile cu încălzirea nu sunt exagerate.

Scăderea nivelului de trai din Marea Britanie se resimte şi în sectorul imobiliar. Casele mari, până mai ieri vânate de familiile numeroase, apar acum la vânzare la preţuri mult mai mici decât lunile trecute.

Costurile creditelor ipotecare au explodat după ce a crescut dobânda de referinţă, explică analiştii britanici. Şi se adaugă la energia mult mai scumpă şi la inflaţia care a ajuns la 10,1%, cea mai mare din ultimii 40 de ani. Preţurile caselor au scăzut cel mai mult în sudul Angliei.

Cele mai multe bănci din Regatul Unit au suspendat creditele imobiliare pentru noii clienţi. Iar cele câteva care mai acordă astfel de împrumuturi au crescut dobânzile. Deşi vor să îşi cumpere case, românii care locuiesc acolo sunt precauţi în această perioadă.

Românii care vor să îşi cumpere o locuinţă în Marea Britanie sunt obligaţi să aibă însă şi statut de rezident.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt