Imagini scandaloase vin de la Tulcea, acolo unde un elev este bătut fără milă de un coleg de-al său. Scena se petrece sub privirile nepăsătoare ale mai multor adolescenți, strânși în jurul celor doi. Totul s-a întâmplat în parcul din apropierea Colegiului Spiru Haret, unde învață cei doi copii. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii cu un puternic impact emoțional.
În clipul filmat de un martor se vede cum un copil, elev în clasa 9-a este lovit peste față şi umilit de alt coleg de-al său, elev în clasa a VII-a. Băiatul mai mare este clar intimidat și încearcă să se apere, însă fără succes. Este copleșit de loviturile pe care i le aplică colegul său.
După ce împarte pumni și palme, agresorul se retrage, iar lângă victimă apare o elevă care, la rândul ei, îl lovește pe băiat de câteva ori. Cand fata se retrage, cel bătut este obligat de colegul care l-a lovit inițial să îngenuncheze. Scena se petrecere în timp ce colegii strânși în jur se amuză.
Imaginile au ajuns si la politistii din Tulcea. Cazul a intrat și în atenția conducerii Colegiului, considerat cel mai bun din Tulcea. Directorul unității de învățământ spune că elevul agresor riscă să repete anul, după ce i-a fost scăzută nota la purtare, iar ceilalți elevi implicați în incident vor fi și ei sancționați.
Pentru elevul bătut s-a întrunit o comisie formată din profesori și psihologul școlii. Aceștia îl vor consilia pe elev în perioada următoare. Cadrele didactice spun că are nevoie de protecție, cu atât mai mult cu cât este crescut doar de o bunică, mama fiind plecată din țară. Elevul agresor este minor și cel mai probabil se va alege cu o amendă pe care o vor plăti părinții.