După ce a trecut printr-un război, oraşul sirian Alep a fost devastat de cutremurul din Turcia

După ce a trecut printr-un război, oraşul sirian Alep a fost devastat de cutremurul din Turcia

Situaţia sirienilor din Alep, unul dintre oraşele puternic afectate de cutremurul din Turcia, este destul de gravă, a povestit la Prima News medicul Safouh Al Zaim, aflat chiar la faţa locului.

Doar în Alep au murit peste 230 de oameni şi s-au dărâmat 52 de blocuri la cutremur, iar problemele cele mai mari au fost în zonele cu construcţii prost făcute, refăcute după război sau afectate de bombardamente, a spus medicul sirian. „Oamenii sunt speriaţi, au plecat pe la rude. Magazinele nu prea s-au deschis, dar transportul în comun funcţionează. Avem nevoie de căldură şi de combustibil, ne lipsesc utilajele”, a povestit Al Zaim.

În Turcia se află de ieri seară, de la ora 19, o echipă de la DSU şi au început deja căutările în zona în care se află, a precizat Raed Arafat, şeful departamentului. Românii se află într-o zonă din Turcia aflată la graniţa cu Siria. „Vor rămâne acolo cât timp va fi nevoie şi vom mai trimite oameni, dacă turcii o vor cere. Totul se face prin mecanismul european de protecţie”, a adăugat Arafat.

În timp ce-i ajutăm pe alţii, România este total nepregătită pentru un cutremur de asemenea magnitudine. „Ne putem aştepta ca sistemul de sănătate românesc să fie depăşit într-o asemenea situaţie. Este nevoie de pregătirea de voluntari care să sprijine sistemul şi de organizarea de intervenţii între regiunile neafectate de un eventual seism şi cele lovite de cutremur”, a explicat Cristian Grasu, medic SABIF. „Sunt spitale în România care nu vor sta în picioare la un cutremur ca cel din Turcia”, a adăugat medicul.

Şi medicul primar de medicină de urgenţă Tudor Ciuhodaru este îngrijorat de colapsul în care va intra sistemul de urgenţă în caz de un cutremur puternic. „Există mecanismul european pentru situaţii de urgenţă, precum şi alte mecanisme pentru asemenea situaţii, dar pe care noi nu le-am accesat”, a subliniat Ciuhodaru.

Spunem că avem de toate pentru astfel de situaţii, dar, de fapt, nu avem nimic. Sediul ISU din Iaşi ar rămâne izolat în caz de cutremur, din cauza zonei de case în care se află. Prevenţia trebuie pusă pe primul loc pentru a scădea numărul victimelor”, a precizat medicul.

Afla mai multe desprecutremurdezastruromaniaturcia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt