DSP Arad nu are personal suficient

DSP Arad nu are personal suficient

Tot mai mulţi români uită sau evită să completeze, în maxim 24 de ore, formularul de localizare la intrarea în ţară, lucru care pune în dificultate autoritaţile medicale locale. Acestea ar trebui să-i amendeze pe contravenienţi, dar nu au personal suficient şi fac apel la voluntari pentru a putea face faţă. Nu mai puţin de o mie şapte sute de arădeni au fost amendaţi până acum.

In trecut, DSP Arad a mai apelat la voluntari pentru anchete epidemiologice sau pentru a introduce datele legate de pandemie în platforma naţională. Acum, institutia cere sprijin pentru a putea aplica amenzi.

Amenda pentru necompletarea formularului de localizare la intrarea în ţară este de 3.000 de lei

Şeful DSP Arad mai spune că există şi români care au încasat mai multe astfel de amenzi pentru că au avut drumuri repetate în Ungaria sau în diferite ţări şi nu au completat formularul obligatoriu când au revenit în ţară.
Conform legii cu cel mult 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României sau maximum 24 de ore după intrarea in tara, toate persoanele au obligaţia de a completa formularul digital. Astfel, chiar dacă oamenilor li se permite intrarea în România, situaţia lor este urmărită în continuare din sistemul de date.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt