Drumul spre cota 1400 din Sinaia, închis

Drumul spre cota 1400 din Sinaia, închis

Drumul care merge din staţiunea Sinaia la Cota 1400 a fost închis, marţi, din cauza vremii, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă şi gheaţă.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, începând cu ora 11,30, DC 134 a fost închis circulaţiei din cauza condiţiilor meteo.

City managerul primăriei Sinaia, Marian Panait, a precizat, pentru AGERPRES, că partea carosabilă a acestui sector de drum este acoperită cu zăpadă şi gheaţă şi, în actualele condiţii, este inutilă intervenţia utilajelor de deszăpezire.

Acest drum a fost redat, sâmbătă, traficului rutier, după ce a fost închis anterior timp de o săptămână din cauza gheţii de pe carosabil.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt