Dragi veterani de război, întreaga Românie vă mulţumeşte pentru spiritul de sacrificiu

Dragi veterani de război, întreaga Românie vă mulţumeşte pentru spiritul de sacrificiu

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în care afirmă că veteranii de război reprezintă "expresia vie a onoarei şi demnităţii Armatei României" şi sunt veritabili ambasadori ai României în relaţia cu aliaţii şi partenerii.

"În fiecare an, la 29 aprilie, în România este sărbătorită Ziua Veteranilor de Război, ca semn de recunoaştere a datoriei împlinite faţă de ţară pe câmpul de luptă. Veteranii de război reprezintă expresia vie a onoarei şi demnităţii Armatei României, care a fost, este şi va fi garantul securităţii naţionale, dar sunt şi veritabili ambasadori ai ţării noastre în relaţia cu aliaţii şi partenerii noştri. Apartenenţa la neam şi dragostea de ţară le-au călăuzit efortul şi sacrificiul, mulţi dintre aceştia căzând la datorie şi găsindu-şi odihna veşnică departe de ţara şi neamul pentru care au luptat şi s-au jertfit. Această zi specială reprezintă nu numai momentul în care întreaga naţiune onorează meritele deosebite ale fiilor săi, dar şi un prilej de a cultiva tinerei generaţii dragostea de glia strămoşească, de tradiţiile şi valorile naţionale, ca elemente fundamentale de menţinere a filonului românesc în marea familie a democraţiilor europene cu care naţiunea noastră împărtăşeşte valori şi idealuri comune", spune şeful statului în mesaj.

El afirmă că marcarea şi în acest an a Zilei Veteranilor de Război într-un cadru mai restrictiv, din cauza pandemiei de COVID-19, nu diminuează recunoştinţa pe care urmaşii o aduc celor care au pus supravieţuirea patriei mai presus de propria lor viaţă.

"Dragi veterani de război, întreaga Românie vă mulţumeşte pentru spiritul de sacrificiu pe care l-aţi probat pe timpul războaielor, dar şi ulterior încheierii acestora, în perioadele dificile prin care ţara noastră a trecut. Aveţi întreaga mea admiraţie şi recunoştinţă pentru activitatea dumneavoastră. Vă doresc multă sănătate şi o viaţă liniştită într-o ţară care vă respectă şi vă recunoaşte pe deplin meritele! Având în vedere că în zilele următoare vom celebra Sărbătorile Pascale, vă rog să primiţi urările mele de bine, linişte şi lumină în suflet. La mulţi ani!", mai transmite preşedintele Iohannis.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt