Donald Trump, nominalizat la premiul Nobel pentru pace

Donald Trump, nominalizat la premiul Nobel pentru pace

Fostul preşedinte american Donald Trump a fost nominalizat luni la premiul Nobel pentru Pace de un politician populist de dreapta din Estonia, relatează dpa.

Jaak Madison, membru al Partidului conservator popular din Estonia şi europarlamentar, a explicat luni că Donald Trump este primul preşedinte american în 30 de ani care nu a început un război în timp ce era în funcţie.

"De asemenea, sub leadership-ul său, au fost încheiate mai multe acorduri de pace în Orientul Mijlociu, contribuind la pacea şi stabilitatea în regiune", a scris Madison într-o postare pe Facebook.

Lidera opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia a fost şi ea nominalizată pentru prestigiosul premiu, a relatat agenţia de ştiri BNS, citând surse. Se spune că nominalizarea ei ar veni de la preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, deşi un purtător de cuvânt a refuzat să comenteze această informaţie.

Propunerile pentru premiul Nobel din acest an au fost acceptate până la sfârşitul lui ianuarie.

Nominalizările pot fi făcute numai de anumite persoane, printre care parlamentari, şefi de stat şi laureaţi ai premiului în trecut.

Institutul Nobel norvegian nu dezvăluie candidaţii care au fost propuşi, ca o chestiune de principiu. Câştigătorul va fi anunţat în octombrie.

Premiul, acordat prima dată în 1901, este finanţat de inventatorul suedez al dinamitei, Alfred Nobel.

Programul Alimentar Mondial (PAM), agenţia ONU pentru ajutor alimentar, a primit în 2020 premiul Nobel pentru Pace pentru "eforturile sale de a preveni utilizarea foamei ca armă de război şi conflict"

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt