Demersul către CCR nu are caracter suspensiv vizavi de parcursul moţiunii de cenzură

Demersul către CCR nu are caracter suspensiv vizavi de parcursul moţiunii de cenzură

Preşedintele Senatului, Anca Dragu (USR PLUS), consideră că parcursul moţiunii de cenzură nu poate fi oprit de sesizarea Curţii Constituţionale de către Guvern, posibilitatea convocării unui plen reunit, în această săptămână, pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură fiind analizată de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului.

"Un asemenea demers către CCR, o sesizare făcută din partea oricui, în cazul de faţă din partea Guvernului, nu are caracter suspensiv vizavi de parcursul moţiunii. Nu ar trebui să pună o pauză parcursului moţiunii de cenzură. În conformitate cu art. 113 din Constituţie, după trei zile de la citire, moţiunea trebuie să intre în dezbatere şi vot. Atenţie, Constituţia spune după trei zile, nu la trei zile fix. Bun, poate că este weekend, poate este o sărbătoare legală şi atunci nu sunt trei zile, sunt patru, cinci, şapte zile, dar nu o lună, două sau niciodată. Avem decizii ale CCR care spun că o moţiune de cenzură nu îşi poate opri circuitul (...). Ne aflăm într-un moment de tergiversare a moţiunii", a afirmat Dragu la RFI.

Referindu-se la convocarea plenului reunit pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, Dragu a spus: "Este, pe de o parte, decizia Birourilor permanente reunite, dar şi preşedinţii Camerelor pot convoca plenul. Încercăm să facem această convocare, desigur, pentru că trebuie să ne asigurăm că moţiunea de cenzură îşi urmează parcursul constituţional".

Întrebată dacă are deja un dialog în acest sens cu Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, Anca Dragu a răspuns: "Avem un dialog, a fost solicitarea, de altfel, a liderilor de grup în şedinţa de săptămâna trecută pentru convocarea plenului săptămâna aceasta, pentru dezbatere şi vot".

Ea a menţionat că pentru votul pe moţiune este necesar votul a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt