Cum şi când vor răspunde sindicaliştii STB pentru haosul creat în Capitală. Aceştia riscă până la doi ani de închisoare

Cum şi când vor răspunde sindicaliştii STB pentru haosul creat în Capitală. Aceştia riscă până la doi ani de închisoare

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) care au decis să continue o grevă după ce aceasta a fost suspendată şi mai apoi declarată ilegală de instanţă prin hotărâri executorii şi, mai mult, şi-au ameninţat sau agresat colegii care au renunţat la proteste se vor alege cu sancţiuni disciplinare, dar sunt posibile şi consecinţe cu iz penal.

„Acesta este un atac concertat la siguranţa bucureştenilor, cu consecinţe majore referitoare la existenţa în viitor a societăţii. Este un boicot împotriva siguranţei bucureştenilor, orchestrat pe linie sindicală, organizaţie care nu mai reprezintă vreun interes al angajaţilor. Au avut întotdeauna doar interese proprii, în urma cărora societatea a ajuns în situaţia economică din momentul de faţă”, a declarat sâmbătă directorul STB, Adrian Criţ.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt