Cristian Rizea, bun de extrădare

Cristian Rizea, bun de extrădare

Fostul deputat Cristian Rizea, refugiat la Chişinău ca să scape de închisoare, nu va primi azil politic în Republica Moldova.
Decizia deschide astfel calea extrădării sale în România. Mai multe detalii are colegul meu Cristian Cozmaciuc. Bun găsit, Cristian, te ascultăm.

Decizia a fost luată la Curtea Supremă de Justiţie de la Chişinău. Asta după ce, timp de un an, fostul deputat s-a judecat cu statul din Moldova după ce i-a fost retras azilul politic.

El a primit în România o condamnare definitivă de 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Înainte de pronunţarea sentinţei, politicianul a fugit în Republica Moldova, unde a obţinut cetăţenie.

A rămas şi fără aceasta, în 2020, când fostul preşedinte Igor Dodon a solicitat să îi fie retrasă din cauză că ar fi obţinut-o fraudulos. Având statului de refugiat, Rizea a încercat în 2021 să candideze la Primăria Oraşului Bălţi, iar mai apoi la alegerile parlamentare anticipate de peste Prut.

La presiunile lui Dodon, însă, el nu a fost acceptat în niciun partid şi a candidat, fără succes, ca independent. Curtea Supremă de la Chişinău a transmis acum că Rizea poate fi extrădat în România şi rămâne de văzut ce măsuri vor lua autorităţile din ţara noastră în această privinţă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt