Crăciunul, răpit de consumerims

Crăciunul, răpit de consumerims

Mesaj dur transmis de Vatican. În ulima predică înaintea naşterii Domnului, papa Francisc a declarat că sărbătoarea Crăciunului a fost răpită de consumerism. Fenomenul a fost asemuit de şeful Bisericii Catalice cu un virus periculos care sapă la rădăcina credinţei. Această boală spirituală ar avea însă şi un tratament, susţine papa Francis. Ajutarea semenilor este cea mai directă cale de a redescoperi spiritul autentic al Crăciunului.

Cu prilejul rugăciunii pe care a oficiat-o în faţa Pieţei Sfântul Petru din Vatican, papa Francisc a oferit îndrumări credincioşilor. Suveranul Pontif i-a sfătuit pe oameni să nu lase conduşi de febra cumpărăturilor de sărbători şi să ofere câte ceva şi celor aflaţi într-o situaţie financiară precară.

Anul acesta, miile de credincioşi veniţi să-şi asculte îndrumătorul spiritual au avut parte de un eveniment în premieră. Scena naşterii Domnului a fost recompusă cu a jutorul a numeroase figurine ceramice. Artiştii au dat frâu liber imaginaţiei aşa că lângă ieslea pruncului Hristos şi-au făcut apariţa personaje precum Darth Vader şi un astronaut.

Slujbele de Crăciun vor fi oficiate şi anul acesta de papa Francisc conform tipicului. Din cauza pandemiei de coronavirus, liturghia din seara de Ajun va avea loc însă de la ora 19:30 şi nu la miezul nopţii. Modificarea a fost făcută pentru a sublinia că şi Biserica se supune interdicţiilor instuite în această perioadă de autorităţile italiene.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt