Coreea de Sud anunţă primul său caz suspect de hepatită acută la un copil

Coreea de Sud anunţă primul său caz suspect de hepatită acută la un copil

Coreea de Sud a identificat primul său caz suspect de hepatită acută de origine necunoscută la un copil, au anunţat marţi autorităţile sanitare, în contextul în care sute de cazuri similare au fost raportate în Europa şi în întreaga lume, informează agenţia Yonhap.

Cazul de hepatită acută, care provoacă inflamaţia ficatului, a fost raportat la 1 mai, potrivit Agenţiei Coreene pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (KDCA).

Copilul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost infectat atât cu adenovirus - care provoacă adesea boli respiratorii în rândul minorilor - cât şi cu COVID-19.

Lee Sang-won, reprezentant din cadrul KDCA, a menţionat într-un buletin informativ că acest caz suspect din Coreea de Sud nu pare să fie strâns asociat vaccinurilor împotriva COVID-19.

Potrivit KDCA, 237 de cazuri de hepatită acută de origine necunoscută la copii au fost raportate în 19 ţări, inclusiv în Statele Unite, Italia şi Spania, începând din aprilie, când au fost raportate primele cazuri în Marea Britanie. Dintre aceste cazuri au fost consemnate patru decese.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt