Copil de 14 ani lovit violent pe stradă

Copil de 14 ani lovit violent pe stradă

Un băiat din Piteşti a trecut prin momente de coşmar, după ce un tânăr l-a lovit fără milă în plină stradă. Agresorul se recomandă Raffa şi este pasionat de arte marţiale mixte. Clipul video a ajuns în atenţia Poliţiei, care l-a identificat şi reţinut pe bătăuş.

Scena violentă a avut loc într-unul dintre cartierele bune ale Piteştiului. Agresorul, care nu pare a fi corpolent, poartă o cagulă pe cap şi o geacă cu câteva numere mai mare şi îl intimidează pe băiatul pe care l-a oprit pe stradă. Deşi victima îi spune că vrea să meargă acasă pentru a învăţa, agresorul o loveşte, iar aceasta cade pe spate şi se izbeşte de pământ. După ce l-a lăsat inconştient pe băiat, bătăuşul a… plecat pur şi simplu. Imaginile violente au fost văzute şi de poliţişti, care au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

Victima şi agresorul au ambii 14 ani. În acest caz au fost sesizaţi şi reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului.

Baiatul batut a primit asistenţă medicală, imediat după producerea evenimentului, fără a necesita însă internare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt