Copiii de azi, mai expuşi la canicule şi inundaţii de-a lungul vieţii în comparaţie cu bunicii lor

Copiii de azi, mai expuşi la canicule şi inundaţii de-a lungul vieţii în comparaţie cu bunicii lor

Copiii din întreaga lume se vor confrunta cu o creştere importantă a episoadelor de caniculă, inundaţii şi secetă de-a lungul vieţii în comparaţie cu bunicii lor, au indicat cercetătorii luni, adolescenţi din numeroase state, de la Nepal la Australia, îndemnându-i pe lideri să nu închidă ochii la această problemă, relatează Thomson Reuters Foundation.

Copiii vor suferi, în medie, de şapte ori mai multe valuri de căldură şi de aproape trei ori mai multe secete, inundaţii şi pierderi de recolte din cauza schimbărilor climatice cu accelerare rapidă, se arată într-un raport al organizaţiei Save the Children (Salvaţi Copiii).

Cei din statele cu venituri reduse şi medii vor duce greul, copiii afgani riscând să se confrunte cu până la de 18 ori mai multe valuri de căldură în comparaţie cu vârstnicii, iar copiii din Mali cu până la de 10 ori mai multe pierderi de recolte.

''Oamenii suferă, nu ar trebui să închidem ochii... Schimbările climatice reprezintă cea mai mare criză din această epocă'', a declarat Anuska, în vârstă de 15 ani, care şi-a povestit experienţa referitoare la înmulţirea valurilor de căldură, a ploilor intense şi a pierderilor de recolte în ţara ei, Nepal.

''Sunt îngrijorată de schimbările climatice, de viitorul meu. Ne va fi aproape imposibil să supravieţuim'', a spus Anuska jurnaliştilor.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt