Construcţiile ilegale de la Gara de Nord, demolate

Construcţiile ilegale de la Gara de Nord, demolate

Construcţiile ilegale de la staţia de metrou Gara de Nord au fost demolate, a anunţat, marţi, primarul Clotilde Armand.

"Am demolat construcţiile ilegale de la staţia de metrou Gara de Nord. Sper să fie un semn pentru toţi cei care cred că noi ezităm să punem legea în aplicare. Reamintesc că Primăria Sectorului 1 sprijină comercianţii de bună credinţă, urmând ca aceştia să fie ajutaţi să-şi desfăşoare activitatea într-un alt spaţiu", a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Metrorex a anunţat în data de 2 aprilie că începe procedurile de evacuare a spaţiilor comerciale existente în staţiile de metrou, întrucât termenul acordat pentru eliberarea acestora expira la acea dată. Conform sursei citate, aceste magazine situate în staţii reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa călătorilor şi a infrastructurii de metrou, deoarece constituie obstacole în calea de evacuare în caz de urgenţă, îngreunează accesul la hidranţii interiori şi nicio construcţie după 2010 nu are aviz ISU.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt